Articles Tagged: cum se pronunta

STRIDENȚĂ ~e substantiv feminin, 1) Caracter strident. 2) la pl. Sunet sau culoare stridentă. Din fr. stridence. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stridence. (DEX ’09)

STRIDENT ~tă (~ți, ~te) 1)adj.  și adverbial (despre sunete, strigăte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică și neplăcută; țipător. 2) (despre culori) Care este foarte viu; bătător la ochi; țipător; aprins. Din fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strident. (DEX ’09)

STRICTURĂ ~i substantiv feminin, Strâmtare a canalului unui organ cavitar (în urma unui traumatism, a unei inflamații etc.). ~ esofagiană. Din lat. strictura, germ. Striktur, fr. stricture. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strictura. (DEX ’09)

STRICTEȚE substantiv feminin, 1) Caracter strict. 2) Atitudine a celui care este strict. [G.-D. stricteței]. Din fr. strict+ suf. ~ețe. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strict. (DEX ’09)

STRICT II ~tă (~ți, ~te) 1) (despre prescripții și despre alte acțiuni codificate) adj., Care necesită a fi respectat întocmai; aplicat în conformitate cu prevederile de rigoare; sever. Regim ~. Evidență ~ tă. ◊ (În) sensul ~ al cuvântului în sensul de bază, cel principal, al cuvântului. 2) Care exclude orice abatere de la normă; […]

STRICT I adv. Cu strictețe; în mod sever. Fumatul este ~ interzis. ◊ (A fi) ~ necesar a fi absolut trebuincios; a fi indispensabil. Din fr. strict, lat. strictus. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strict. (DEX ’09)

STRICNINĂ substantiv feminin, Substanță toxică sub formă de pulbere cristalizată, incoloră și cu gust amar, extrasă din semințele unui arbore tropical și întrebuințată în medicină. [G.-D. stricninei]. Din fr. strychnine, germ. Strychnin. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strychnine. (DEX ’09)

STRICNEA~ele substantiv feminin, reg. Cuțit cu o lamă specială, cu care se lasă să curgă sângele animalelor bolnave. Din ucr. striknuti + suf. ~ea. Etimologie: Cuvânt provenit din limba ucraineană striknuti. (DEX ’09)

STRICĂTOR ~oare (~ori, ~oare) adj. și substantival 1) Care pricinuiește sau face stricăciuni; dăunător; păgubitor; vătămător. 2) Care strică pe cineva din punct de vedere moral; corupător. Din lat. extricare + suf. ~tor. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)

STRICĂCIUNE ~i substantiv feminin, 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii]. Din latină extricare + suf. ~ciune. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)