Cum se pronunță: stihuitor

STIHUITOR ~I substantiv masculin, 1) înv. Autor de stihuri; versificator. 2) peior. Poet lipsit de talent. Din ngr. stihos + suf. ~tor. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă stihos.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: stihie

STIHIE ~i substantiv feminin, 1) Fenomen natural care se manifestă cu o forță distrugătoare. 2) (în filozofia antică) Fiecare dintre elementele de bază ale naturii (foc, apă, aer, pământ). 3) (în superstiții) Duh rău care personifică forța oarbă a naturii. 4) fig. Forță oarbă care acționează în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. […]

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: stihar

STIHAR ~e substantiv neutru, (în biserica ortodoxă) Haină îmbrăcată de preoți în timpul slujbei religioase. Din ngr. stihárion, sl. stihari. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă stihárion.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: stih

STIH ~uri substantiv neutru, 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență; vers. 2) mai ales la pl. rar Creație literară scurtă în versuri; poezie. Din ngr. stihos, sl. stihu. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă stihos.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: sticlit

STICLIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STICLI. 2) (despre priviri sau ochi) adj. Care este fixat asupra unui obiect; ațintit; pironit. Din sl. stiklo. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă stiklo.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: sticlete

STICLETE ~ți substantiv masculin, Pasăre sedentară, cântătoare, de talie mică, cu cioc conic, scurt și gros, cu penaj viu colorat. ◊ A fi cu (sau a avea) ~ți în cap (sau a-i cânta cuiva ~ții în cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~ții din cap a vindeca pe […]

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: sticlă

STICLĂ ~e substantiv feminin, 1) la sing. Substanță solidă amorfă, cu luciu caracteristic, de obicei transparentă și incoloră, obținută prin topirea nisipului de cuarț, având diferite întrebuințări (la fabricarea geamurilor, veselei, obiectelor de artă etc.). 2) Obiect făcut din această substanță. ~ de geam. ~ de lampă. ~ de ochelari. 3) Vas din această substanță, […]

Vezi cum se pronunță

Cum se pronunță: parașutist

PARAȘUTIST, parașutistă (~ști, ~ste), substantiv masculin și feminin – 1. Militar specializat în lansarea cu parașuta. 2. Sportiv care practică parașutismul. Sursă: NODEX (2002) Etimologie: cuvânt provenit din limba franceză “parachutiste”

Vezi cum se pronunță