PANDUR, panduri, substantiv masculin – (în sec. XVIII-XIX în Țara Românească) 1. Ostaș făcând parte dintr-un corp de oaste neregulată. 2. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3. pop. Țăran răzvrătit care se retrăgea în păduri și lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci; haiduc.
Sursă: NODEX (2002)
Etimologie: cuvânt provenit din limba sârbă “pandur” și din limba maghiară “pandúr”
