Cum se pronunță: spânatic
SPÂNATIC ~că (~ci, ~ce) adj., Care este cam spân. Din lat. spanus + suf. ~atic. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spanus. (sursa DEX ’09)...
Cum se pronunță: spân
SPÂN ~ă (~i, ~e) adj. și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. Din lat. spanus. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină...
Cum se pronunță: spătos
SPĂTOS ~oasă (~oși, ~oase) adj., Care este lat în spate. Din lat. spatha + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spatha. (sursa DEX ’09...
Cum se pronunță: spătărie
SPĂTĂRIE ~i substantiv feminin, ist. 1) Funcția de spătar. 2) Durata acestei funcții. 3) Sediul spătarului. 4) Sală din palatul domnesc unde se afla tronul....
Cum se pronunță: spătărel
SPĂTĂREL ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp...
Cum se pronunță: spătăreasă
SPĂTĂREASĂ ~ese, substantiv feminin, ist. Soție a spătarului. Din ngr. spatharios + suf. ~easă. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios....
Cum se pronunță: spătar
SPĂTAR I ~e substantiv neutru 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare....
Cum se pronunță: spătar II
SPĂTAR II ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea...
Cum se pronunță: spărtură
SPĂRTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. Din lat. spargere + suf....
Cum se pronunță: spărgător I
SPĂRGĂTOR I ~oare (~ori, ~oare) adj., Care sparge. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09)...
Cum se pronunță: spărgător II
SPĂRGĂTOR II ~oare substantiv neutru, Instrument pentru spargerea unor materiale dure (sau a fructelor cu coajă). ~ de nuci. ◊ ~ de gheață navă de construcție...
Cum se pronunță: spărgător III
SPĂRGĂTOR III ~i, substantiv masculin, Hoț care sparge lacăte sau uși de la încăperi, spre a prăda. ~ de grevă persoană care continuă lucrul în timpul...
