CARACTERIZATOR, -OARE, caracterizatori, -oare, adjectiv: (rar) Care caracterizează; specific. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a caracteriza + suf. -tor (DEX ’09).
C
Cum se pronunță: caracterizabil
CARACTERIZABIL, -Ă, caracterizabili, -e, adjectiv: Care poate fi caracterizat. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a caracteriza + suf. -bil (DEX ’09).
Cum se pronunță: caracteristică
CARACTERISTICĂ, caracteristici, substantiv feminin 1. Trăsătură predominantă proprie unei fiinţe sau unui lucru, fenomen etc.; însuşire tipică; semn distinctiv; 2. (mat.) Parte întreagă a unui logaritm; 3. (fiz.) Reprezentare grafică a dependenţei unei mărimi în funcţie de o anumită variabilă. Sursa: DEX ’09 Sinonime: însușire, (tehn.) parametru (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba […]
Cum se pronunță: caracteristic
CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -ce, adjectiv: Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. Sursa: DEX ’09 Sinonime: definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit, obișnuit, reprezentativ, semnificativ (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: caractéristique (DEX ’09).
Cum se pronunță: caracterial
CARCATERIAL, -Ă, caracteriali, -e, adjectiv: Care ţine de caracter; propriu caracterului. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: caractériel (DEX ’09).
Cum se pronunță: caracatiță
CARACATIȚĂ, caracatițe, substantiv feminin 1. Moluscă marină, de talie mare, având corpul rotund şi opt braţe puternice, prevăzute cu ventuze; 2. (fig.) Persoană lacomă şi hrăpăreaţă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba rusă: karakatiţa (DEX ’09).
Cum se pronunță: caracal
CARACAL, caracali, substantiv masculin 1. Specie de pisică sălbatică, cu blana roşcată şi urechi negre; 2. Blana acestui animal. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: caracal (DEX ’09).
Cum se pronunță: carabinier
CARABINIER, -Ă, carabinieri, -e, substantiv masculin și feminin 1. Ostaş din trupele de interne, înarmat cu o carabină; 2. (în Italia) Ostaş care face serviciul la jandarmerie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: carabinier (DEX ’09).
Cum se pronunță: carabină
CARABINĂ, carabine, substantiv feminin 1. Puşcă uşoară cu ţeavă scurtă; 2. Cârlig închis printr-un arc de care se prind diferite obiecte. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (prin Transilv. și Maram.) ștuț (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: carabine (DEX ’09).
Cum se pronunță: carabidă
CARABIDĂ, carabide, substantiv feminin 1. (la plural) Familie de insecte coleoptere care se hrănesc cu viermi, omizi etc. (reprezentant: carabul); 2. Insectă din această familie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: carabidés (DEX ’09).
