S

STRĂNUTAT substantiv neutru, v. STRĂNUT. Din lat. sternutare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină sternutare.  (sursa DEX ’09)

STRĂNEPOT ~ți substantiv masculine, 1) Fiu al nepotului sau al nepoatei în raport cu străbunicii. 2) la pl. Urmași ai generației anterioare. Din stră- + lat. nepos. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină nepos.  (sursa DEX ’09)

STRĂNEPOATĂ ~e substantiv feminin, Fiică a nepotului sau a nepoatei în raport cu străbunicii. Din stră- + lat. nepos. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină nepos.  (sursa DEX ’09)

STRĂMURARE ~ări substantiv feminin, înv. pop. Băț ascuțit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. Din lat. stimularia. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină stimularia.  (sursa DEX ’09)

STRĂMOȘEȘTE adv. În felul sau după obiceiul strămoșilor; cum obișnuiau strămoșii; ca strămoșii; ca în vechime. Din stră- + cf. alb. moshë + suf. ~ește. Etimologie: Cuvânt provenit din limba albaneză moshë.  (sursa DEX ’09)

STRĂMOȘESC ~ească (~ești) 1) Care aparține strămoșilor; privitor la generațiile precedente; străbun; străvechi. 2) Care este transmis prin moștenire; ancestral; moștenit; ereditar. Obiceiuri ~ești. Din stră- + cf. alb. moshë + suf. ~esc. Etimologie: Cuvânt provenit din limba albaneză moshë.  (sursa DEX ’09)

STRĂMOȘ ~oașă (~oși, ~oașe) substantiv masculin și feminin, mai ales la pl. Persoană care aparține generației precedente; străbun. Din moși ~i din vremuri foarte îndepărtate. Din stră- + cf. alb. moshë. Etimologie: Cuvânt provenit din limba albaneză moshë.  (sursa DEX ’09)

STRĂLUCIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calitățile sale; excepțional; excelent. Operetă ~tă. 3) adj. și adverbial Care trezește încântare, admirație; încântător; admirabil. A răspuns ~. Din stră + lat. lucire. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină lucire.  (sursa DEX ’09)

STRĂLUCIRE ~i substantiv feminin, 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; aureolă. Din stră + lat. lucire. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină lucire.  (sursa DEX ’09)

STRĂLUC ~ci substantiv masculin, Gândac cu corpul alungit, cu aripi albastre-verzui, lucioase, și cu antene mari, întoarse în lături și îndărăt. Din stră + lat. lucire. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină lucire.  (sursa DEX ’09)