A SE SCĂLDA, intranz. (despre ființe) A se cufunda în apă, în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A se scălda în râu. Găinile se scaldă în praf. A se scălda în bani – a fi foarte bogat. A se scălda în bine – a trăi în lux. […]
S
Cum se pronunță: a scălda
A SCĂLDA, scald, tranz., care înseamnă 1) A face să se scalde. 2) A muia din toate părțile; a uda în întregime. A o scălda – a ocoli un răspuns direct și hotărât. A-și scălda ochii în lacrimi – a plânge. 3) A cuprinde din toate părțile. Marea scaldă țărmul. Din lat. excaldare. Sursa DEX […]
Cum se pronunță: scălâmbătură
SCĂLÂMBĂTURĂ, scălâmbături, substantiv feminin, care înseamnă Contractare care scălâmbăiază fața; grimasă. Din a scălămbăi + suf. ~tură. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din scălâmb, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a se scălâmbăia
A SE SCĂLÂMBĂIA, pers. 3 se scălâmbăiază, vb. intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințarea îndelungată sau neglijentă); a se șonți; a se scâlcia; a se scrombi. Din scălâmb. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din scălâmb, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scălâmb
SCĂLÂMB, scălâmbă, (~i, ~e) adj. rar 1) (despre ființe) Care are membrele strâmbe; sucit. 2) (despre încălțăminte) Care și-a pierdut forma inițială; scâlciat; șonțit. Orig. nec. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a scălâmbăia
A SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, tranz. rar care înseamnă A face să se scălâmbăieze. [Sil. -bă-ia]. Din scălâmb. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din scălâmb, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scăfârlie
SCĂFÂRLIE, scăfârlie, substantiv feminin, 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; țeastă; tigvă. 2) iron. Cap al omului. [G.-D. scăfârliei]. Din neogreacă skáfi. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă skáfi. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârbos
SCÂRBOS, scârboasă (~oși, ~oase) adj. și substantival 1) Care provoacă scârbă; dezgustător; grețos. 2) Care inspiră un sentiment puternic de scârbă. (A fi) scârbă la gură (sau a avea gura scârboasă) a folosi cuvinte indecente. 3) Care poate fi satisfăcut cu multă greutate. Din sl. skruvi + suf. ~os. Sursa DEX ’09. Etimologie: Cuvânt provenit […]
Cum se pronunță: scârbă
SCÂRBĂ, scârbe, sbstantiv feminin, 1) Sentiment de mâhnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplăcere; suferință morală. 2) Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; silă; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Ființă dezgustătoare care produce neplăceri; om mârșav. [ G.-D. scârbei ]. Din sl. skruvi. Sursa DEX […]
Cum se pronunță: scânteiuță
SCÂNTEIUȚĂ, scânteiuțe, substantiv feminin, (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ]. […]
