SCURTĂTURĂ, ~i, substantiv feminin, 1) Bucată scurtă de lemn; retevei. 2) Cărare, drum ce duce de-a dreptul; calea cea mai scurtă. A luat-o pe ~. Din lat. excurtus+ suf. ~ătură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină excurtus. (DEX ’09)
S
Cum se pronunță: scurtcircuit
SCURTCIRCUIT, ~e, substantiv neutru, 1) Legătură electrică de rezistență foarte mică stabilită între două puncte ale unui circuit. 2) Întrerupere a curentului electric ca urmare a stabilirii unei astfel de legături. [Sil. scurt-cir-cu-it]. Din lat. excurtus+ circuit. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină excurtus. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scurteică
SCURTEICĂ~ci, substantiv feminin, Haină țărănească scurtă (cațaveică. [Sil. -tei-]. Din lat. excurtus + suf. ~eică Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină excurtus. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scurtmetraj
SCURTMETRAJ ~e n. Film de scurt metraj (care nu depășește 1000 m). [Sil. scurt-me-traj]. Din lat. excurtus + metraj Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină excurtus. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scut
SCUT ~uri, substantiv neutru, 1) (în antichitate și în evul mediu) Armă defensivă de lemn, de metal sau de piele, cu care luptătorii își apărau corpul de lovituri; pavăză. A se întoarce din luptă cu ~ a ieși din luptă biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoană sau lucru care protejează; pavăză. […]
Cum se pronunță: scuteală
SCUTEALĂ ~eli, substantiv feminin, v. A SCUTI. Cu ~ cu mare economie. Din lat. scutum+ suf. ~eală. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scutum. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scutec
SCUTEC ~ce, substantiv neutru, Bucată de țesătură folosită pentru înfășarea sugacilor; pelincă. În ~ce în fragedă copilărie. Orig. nec. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scutelnic
SCUTELNIC ~ci, substantiv masculine, înv. Țăran scutit de plata birului domnesc în schimbul unor obligații suplimentare față de proprietarul moșiei. Din lat. scutum + suf. ~elnic. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scutum. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scuter
SCUTER~e, substantiv neutru, Vehicul ușor, asemănător motocicletei, dar cu roți mai mici și cadrul deschis, pe care se stă ca pe scaun. Din fr., engl. scooter. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză scooter. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scutier
SCUTIER ~i, substantiv masculin, 1) (în evul mediu) Tânăr nobil care purta scutul și celelalte arme ale seniorului său. 2) înv. Ostaș înarmat cu scut. [Sil. -ti-er]. Din lat. scutum + suf. ~ier. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scutum. (DEX ’09)
