SPOLIAT ~tă (~ți, ~te) 1) adj., Care este deposedat (prin forță sau înșelăciune) de bunurile sale. 2) Care este privat (în mod abuziv) de drepturi și libertăți. Din lat. spoliare, fr. spolier. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spoliare. (sursa DEX ’09)
S
Cum se pronunță: spoitor
SPOITOR ~oare (~ori, ~oare) substantiv masculin și feminin, Persoană care se ocupă cu spoitul vaselor de aramă. Din sl. supojiti + suf. ~tor. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă supojiti. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: spoială
SPOIALĂ ~ieli substantiv feminin, 1) v. A SPOI. 2) Strat subțire de metal inoxidabil protector. 3) fig. Lucru superficial care produce o impresie înșelătoare; poleială; pospăială. [G.-D. spoielii; Sil. spo-ia-] Din a supojiti + suf. ~eală. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă supojiti. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: splinuță
SPLINUȚĂ ~e substantiv feminin, Plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori mari, prelungi, dințate, care crește prin păduri, tufărișuri și fânețe, fiind folosită în scopuri medicinale. Din ngr. splina + suf. ~uță. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă splina. (sursa DEX ’09
Cum se pronunță: splint
SPLINT ~uri substantiv neutru, Cui de siguranță. Din engl. splint. Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză splint. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: splină
SPLINĂ ~e substantiv feminin, 1) (la om și la animale) Organ de producere a limfocitelor, situat în regiunea stângă a cavității abdominale. 2) Plantă erbacee, neramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene-aurii, care crește prin locuri umbroase și umede. Din ngr. splina, lat. splen. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă splina. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: splenotomie
SPLENOTOMIE substantiv feminin, Intervenție chirurgicală de secționare a splinei. Din fr. splénotomie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză splénotomie. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: splenomegalie
SPLENOMEGALIE substantiv feminin, Stare patologică constând în mărirea splinei. Din fr. splénomégalie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză splénomégalie. (sursa DEX ’09
Cum se pronunță: a spolia
A SPOLIA~ez, vb. tranz. livr. (persoane) A despuia de avere prin exploatare sau prin sustragere; a jumuli. [Sil. -li-a]. Din lat. spoliare, fr. spolier. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spoliare. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a spoi
A SPOI~iesc, vb. tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a polei; a sufla; a metaliza. ~ cu cositor. 2) rar A acoperi cu (un strat subțire de) var; a vărui. 3) (corpuri) A unge pe deasupra cu ou sau cu grăsime (pentru înfrumusețare). […]
