Ț

ȚÂNȚAR, țânțari, substantiv masculin – Insectă cu corpul și picioarele lungi și subțiri, cu o singură pereche de aripi și cu aparat bucal pentru înțepat și supt, insectă răspândită, de regulă, pe lângă apele stătătoare. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt provenit din limba latină “zenzalus”

ȚÂNGĂU, țângăi, substantiv masculin – Băiat ajuns la vârsta adolescenței; băiețan; puștan. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt format din “țânc” + sufixul “~ău”

ȚÂNC, țânci, substantiv masculin – 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt provenit din limba maghiară “cenk”

TÂFNOS, țâfnoasă (~oși, ~oase), adjectiv – pop. 1) Care are țâfne. 2) Care se supără ușor; supărăcios. 3) Care manifestă mândrie neîntemeiată. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt compus din “țâfnă” + sufixul “~os”

A ȚÂFNI, țâfnesc, verb intranzitiv – pop. 1) (despre persoane) A expira brusc și cu putere (din cauza mâniei, a oboselii etc.); a respira cu zgomot. 2) (despre animale) A sufla cu putere aerul pe nări (de spaimă, de neliniște etc.); a sforăi. Sursă: DEX ’09 Etimologie: provine din cuvântul “țâfnă”

ȚÂFNĂ, țâfne, substantiv feminin – 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. * A umbla cu -a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva -a, a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt provenit din limba neogreacă “tsifna”

ȚĂRUȘ, țăruși, substantiv masculin – Par scurt și subțire, care se bate în pământ și servește pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcație. – de pichetaj. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt autohton

A SE ȚĂRMURI, mă țărmuresc, verb intranzitiv – pop. A avea hotar comun (unul cu altul); a se învecina. Sursă: DEX ’09 Etimologie: din “țărm”