ȘONC, ȘONCI. Substantiv neutru
În Banat, așa i se spune șuncii afumate (pulpă de porc preparată la sare și maturată la fum rece).
Etimologia cuvântului trimite la germanul Schunke (variantă dialectală) sau la maghiarul sonka.
În vorbirea și bucătăria bănățeană, termenul apare în denumiri precum șonc fiert – preparat utilizat tradițional de Paști în comunitățile catolice, dar preluat în ultimele decenii și în alimentația ortodocșilor, sau clisă cu șonc – bucată de slănină care conține și straturi de carne.
În vorbirea populară, expresia „Are obraz de șonc” se foloseşte pentru a caracteriza o persoană nerușinată, obraznică sau nesimțită, cu „obrazul gros”.
