Articles Tagged: cum se pronunta

SPULBERATIC ~că (~ci, ~ce) adj.,(despre persoane sau despre comportarea lor) Care este nestatornic; fluturatic. Din lat. expulverare + suf. ~atic. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină expulverare. (sursa DEX ’09

SPULBERAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SPULBERA și A SE SPULBERA. 2) fig. (despre persoane) adj. Care le face pe toate în grabă. Din lat. expulverare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină expulverare. (sursa DEX ’09)

SPULBER ~e substantiv neutru, Vânt puternic însoțit de ninsoare; viscol; vijelie; vifor. Din Din lat. expulverare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină expulverare. (sursa DEX ’09)

SPRINȚAR ~ă (~i, ~e) 1) adj. Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zbanghiu; zvăpăiat; zburdalnic. 2) fig. Care denotă lipsă de statornicie; nestatornic; spulberatic; fluturatic. Gând ~. 3) (despre persoane) Care manifestă ușurință în comportare; ușuratic; frivol. Orig. nec. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (sursa DEX ’09)

SPRINTER ~ă (~i, ~e) substantiv masculin și feminin, Sportiv care practică sprintul. Din engl. sprinter. Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză sprinter. (sursa DEX ’09)

SPRINTENEALĂ ~eli substantiv feminin, Caracter sprinten; agilitate; vioiciune; iuțeală. [G.-D. sprintenelii]. Din sl. suprentinu + suf. ~eală. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă suprentinu. (sursa DEX ’09)

SPRINTEN ~ă (~i, ~e) 1) adj. și adverbial Care vădește ușurință în mișcare; vioi; iute; ager; agil. Pași ~i. ~ la minte isteț. 2) fig. (despre construcții) Care are forme elegante, ușoare. Colonadă ~ă. Din sl. suprentinu. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă suprentinu. (sursa DEX ’09

SPRINT ~uri substantiv neutru, 1) Categorie de probe sportive de mare viteză pe distanțe scurte. 2) Accelerare a vitezei în ultima fază de desfășurare a unor întreceri sportive (alergare, ciclism, patinaj, natație etc.). Din engl., fr. sprint Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză sprint. (sursa DEX ’09)

A STABILIZA~ez, vb. tranz. 1) A face să se stabilizeze. 2) chim. (substanțe) A face să nu se descompună (ușor) într-o reacție. Din fr. stabiliser. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabiliser. (sursa DEX ’09)

A STABILI~esc, vb. tranz. 1) A pune să stea nemișcat; a face să stea stabil (într-un loc sau într-o poziție). 2) (timpul, locul, valoarea etc.) A fixa printr-o înțelegere prealabilă, prin deliberare; a hotărî; a determina. ~ un termen. ~ prețul. 3) A face să intre în acțiune. ~ legătura cu cineva. 4) (fapte) A […]