MARSUIN, marsuini, substantiv masculin: Mamifer marin asemănător cu delfinul, dar mai mic decât acesta. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marsouin (DEX ’09).
Articles Tagged: cum se pronunta
Cum se pronunță: marotă
MAROTĂ, marote, substantiv feminin (livr.) 1. Sceptru de bufon cu un cap caraghios în vârf, împodobit cu zorzoane; 2. Slăbiciune mare pentru ceva; idee fixă; manie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marotte (DEX ’09).
Cum se pronunță: marochiner
MAROCHINER, marochineri, substantiv masculin: Lucrător specializat în confecţionarea obiectelor din marochin (sau din alt fel de piele). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: maroquinier (DEX ’09).
Cum se pronunță: marochinărie
MAROCHINĂRIE, marochinării, substantiv feminin 1. Meseria de marochiner; 2. Atelierul marochinerului; 3. Magazin în care se vând obiecte din marochin; 4. Varietate de obiecte din marochin. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: maroquinerie (DEX ’09).
Cum se pronunță: marochin
MAROCHIN, marochine, substantiv neutru 1. (la singular) Piele subţire şi fină de capră (mai rar de oaie), tăbăcită cu extracte vegetale şi folosită la confecţionarea unor articole de galanterie şi de încălţăminte; saftian; 2. Obiect din marochin. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: maroquin; limba italiană: marochino (DEX ’09).
Cum se pronunță: maroană
MAROANĂ, maroane, substantiv feminin: (rar) Castană coaptă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marron; limba italiană: marrone (DEX ’09).
Cum se pronunță: maro II
MARO, marouri, substantiv neutru: Culoarea maro. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marron (DEX ’09).
Cum se pronunță: marnă
MARNĂ, marne, substantiv feminin: Calcar argilos, folosit ca materie primă la fabricarea cimentului. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marne; limba italiană: marna (DEX ’09).
Cum se pronunță: marmură
MARMURĂ, marmure, substantiv feminin 1. (la singular) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin şlefuire, capătă aspect lucios şi neted, fiind folosită în construcţie şi ca material pentru sculptură; 2. Bucată de marmură cioplită și lustruită. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: marmor, -oris (DEX ’09).
Cum se pronunță: marmotă
MARMOTĂ, marmote, substantiv feminin: Animal rozător cu capul scurt şi gros, preţuit pentru blana de culoare cenuşie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: marmotte; limba italiană: marmotta (DEX ’09).
