Articles Tagged: cum se pronunta

VOCAL, -Ă, vocali, -e, adjectiv 1. Care participă la producerea vocii; 2. Care ţine de voce; propriu vocii; 3. Care este destinat pentru voce; 4. Care constă din vocalişti. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vocale; limba italiană: vocale; limba latină: vocalis (DEX ’09).

VOCABULĂ, vocabule, substantiv feminin: Unitate de bază a limbii, alcătuită dintr-o literă sau mai multe litere şi dotată cu sens; element al vocabularului; cuvânt. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vocable; limba latină: vocabulum (DEX ’09).

VOCABULAR, vocabulare, substantiv neutru 1. Totalitate a cuvintelor dintr-o limbă; lexic; 2. Totalitate a cuvintelor specifice unui anumit domeniu de activitate (ştiinţă, artă, tehnică etc.); 3. Dicţionar succint sau specializat; 4. Totalitate a cuvintelor folosite efectiv de o anumită persoană. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vocabulaire; limba latină: vocabularium; limba italiană: […]

A VOIAJA, voiajez, verb: A face un voiaj; a călători. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voyager (DEX ’09).

A VOI, voiesc, verb 1. A avea dorinţa; a vrea; a dori; 2. A fi de acord; a accepta; a consimţi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: volere (DEX ’09).

A VOCIFERA, vociferez, verb: A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a striga. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vociférer (DEX ’09).

A VOCALIZA, vocalizez, verb 1. A cânta fără cuvinte, executa vocalize; 2. A face să se vocalizeze; 3. (refl.) (despre consoane) A deveni vocală; a căpăta valoare de vocală. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vocaliser; limba italiană: vocalizzare (DEX ’09).

VOALURĂ, voaluri, substantiv feminin 1. Totalitate a velelor de pe o corabie; velatură; 2. Curbura paraşutei la deschiderea acesteia, care permite căderea lină a paraşutistului. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voilure (DEX ’09).

VOALETĂ, voalete, substantiv feminin: Voal mic cu care se garnisesc pălăriile femeieşti (acoperind parţial sau toată faţa). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voilette (DEX ’09).

VOAL, voaluri, substantiv neutru 1. Ţesătură foarte fină şi transparentă din bumbac, mătase sau fibre sintetice, folosită la confecţionarea obiectelor vestimentare femeieşti; 2. (la plural) Varietăţi ale acestei ţesături; 3. Bucată din această ţesătură folosită de femei pentru a-şi acoperi faţa sau capul. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voile (DEX ’09).