Articles Tagged: cum se pronunta

VLĂSTAR, vlăstare, substantiv neutru 1. Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiţă; lăstar; 2. (fig.) Descendent al unei familii; urmaş. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: vlastári (DEX ’09).

VLĂJGAN, –ANĂ/ –ANCĂ, vlăjgani, –ane/ –ance, substantiv masculin și feminin: Tânăr înalt, spătos şi zdravăn. Sursa: DEX ’09 Sursă: lungan (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba sârbă: vlăžan (DEX ’09).

VLĂGUITOR, -OARE, vlăguitori, -oare, substantiv masculin și feminin: Persoană specializată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vlăgui + suf. -tor (DEX ’09).

VLĂGUITOR, -OARE, vlăguitori, -oare, adjectiv: Care vlăguieşte; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vlăgui + suf. -tor (DEX ’09).

A VOALA, voalez, verb 1. A acoperi cu un voal; 2. (fig.) A ascunde vederii; a masca; a camufla; 3. (refl.) (despre voce sau sunete) A pierde claritatea şi sonoritatea; a deveni mai puţin intens; a se atenua; a slăbi; a se estompa. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voiler (DEX ’09).

VLĂDICĂ, vlădici, substantiv masculin (înv., pop.) 1. Persoană care domină; domnitor; 2. Episcop ortodox; arhiereu. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: vladyka (DEX ’09).

VLAGĂ, substantiv feminin 1. Cantitate mică de apă sau de vapori de apă într-un mediu; umezeală; 2. (fig.) Forţă fizică; vigoare; putere; tărie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: vlaga (DEX ’09).

VLADNIC, -Ă, vladnici, -ce, adjectiv: (înv., reg.) Care nu se modifică sub acţiunea factorilor externi; caracterizat prin formă constantă; solid. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: vladati (DEX ’09).

A VLĂGUI, vlăguiesc, verb 1. A face să se vlăguiască; 2. (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie; 3. (refl.) A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vlagă + suf. -ui (DEX ’09).

VRUTĂ, vrute, substantiv feminin: pop. rar 1. (despre persoane) Capacitate de a-şi concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vrere; voinţă; voie; 2. Pe vrute = a) după plac; b) intenţionat;  3. Pe vrute, pe nevrute = vrând-nevrând; 4. Vrute şi nevrute = vorbe goale; palavre. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vrea (DEX ’09).