Cum se pronunță: a se simți
A SE SIMȚImă simt, vb. intranz. 1) A fi conștient de starea sa fizică (pe baza propriilor simțuri). ~ vinovat. ~ stăpân. 2) A suporta o apăsare morală....
Cum se pronunță: retoroman
RETOROMAN, -Ă, retoromani, -e, I. substantiv masculin și feminin: Persoană care face parte din populaţia de bază a regiunii alpine din sud-estul Elveţiei şi...
Cum se pronunță: retorism
RETORISM, substantiv neutru 1. Caracter retoric; 2. Abuz de elemente retorice; elocvenţă afectată; exces de cuvinte bombastice. Sursa: DEX ’09 Sinonime:...
Cum se pronunță: retorică
RETORICĂ, substantiv feminin 1. Arta de a vorbi frumos şi convingător; oratorie; elocvenţă; 2. Ramură a ştiinţei limbii care se ocupă cu studiul acestei...
Cum se pronunță: retor
RETOR, retori, substantiv masculin 1. (în antichitatea greco-romană) Profesor de retorică; 2. (înv.) Persoană care putea ţine un discurs în public, făcând...
Cum se pronunță: retoric
RETORIC, -Ă, retorici, -ce, adjectiv1. Care ţine de retorică; propriu retoricii; 2. (despre stil, exprimare etc.) Care abundă în fraze şi figuri nefireşti....
Cum se pronunță: retinită
RETINITĂ, retinite, substantiv feminin: Stare patologică constând în inflamarea retinei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză:...
Cum se pronunță: retină
RETINĂ, retine, substantiv feminin: Membrană subţire şi transparentă a globului ocular pe care se formează imaginea vizuală. Sursa: DEX ’09 Etimologie:...
Cum se pronunță: reticular
RETICULAR, -Ă, reticulari, -e, adjectiv 1. Care are forma unei reţele de puncte sau de linii; 2. Care ţine de reticul; propriu reticulului. Sursa: DEX ’09...
Cum se pronunță: reticul
RETICUL, reticule, substantiv neutru: Reţea de linii încrucişate realizate pe lame transparente, servind, într-un aparat optic, la vizarea precisă a obiectelor....
Cum se pronunță: reticență
RETICENȚĂ, reticențe, substantiv feminin 1. Trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenţionată a unui gând; lucru omis;...
Cum se pronunță: reticent
RETICENT, -Ă, reticenți, -te, adjectiv (rar) 1. Care vădeşte reticenţă; caracterizat prin reticenţă; 2. (despre persoane sau despre exprimarea lor) Care...
