Cum se pronunță: strășnicie
STRĂȘNICIE ~i substantiv feminin, 1) Atitudine aspră, severă; asprime; severitate. A păzi cu ~. 2) Faptă groaznică, înfricoșătoare; grozăvie. . Din sl....
Cum se pronunță: străputere
STRĂPUTERE ~i substantiv feminin, Din ~i depunând maximum de puteri; din toate puterile. Din stră- + lat. potere. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină...
Cum se pronunță: străpungător
STRĂPUNGĂTOR ~oare (~ori, ~oare) adj. și fig. Care străpunge, străbate; pătrunzător; penetrant. Vânt ~. Durere ~oare. Din lat. extrapungere. Etimologie:...
Cum se pronunță: strănutat
STRĂNUTAT substantiv neutru, v. STRĂNUT. Din lat. sternutare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină sternutare. (sursa DEX ’09)...
Cum se pronunță: strănepot
STRĂNEPOT ~ți substantiv masculine, 1) Fiu al nepotului sau al nepoatei în raport cu străbunicii. 2) la pl. Urmași ai generației anterioare. Din stră- + lat....
Cum se pronunță: strănepoată
STRĂNEPOATĂ ~e substantiv feminin, Fiică a nepotului sau a nepoatei în raport cu străbunicii. Din stră- + lat. nepos. Etimologie: Cuvânt provenit din limba...
Cum se pronunță: strămurare
STRĂMURARE ~ări substantiv feminin, înv. pop. Băț ascuțit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. Din lat. stimularia. Etimologie:...
Cum se pronunță: strămoșește
STRĂMOȘEȘTE adv. În felul sau după obiceiul strămoșilor; cum obișnuiau strămoșii; ca strămoșii; ca în vechime. Din stră- + cf. alb. moshë + suf. ~ește....
Cum se pronunță: strămoșesc
STRĂMOȘESC ~ească (~ești) 1) Care aparține strămoșilor; privitor la generațiile precedente; străbun; străvechi. 2) Care este transmis prin moștenire;...
Cum se pronunță: strămoș
STRĂMOȘ ~oașă (~oși, ~oașe) substantiv masculin și feminin, mai ales la pl. Persoană care aparține generației precedente; străbun. Din moși ~i din vremuri...
Cum se pronunță: strălucit
STRĂLUCIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calitățile sale; excepțional; excelent. Operetă ~tă. 3) adj. și adverbial Care trezește...
Cum se pronunță: strălucire
STRĂLUCIRE ~i substantiv feminin, 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și...
