Cum se pronunță: aburit
ABURIT, -A, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. Fig. Aprins la faţă; îmbujorat; înroşit; înfierbântat (de supărare)....
Cum se pronunță: a abuza
ABUZA, abuzez, verb I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalităţi, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu...
Cum se pronunță: a aburi
ABURI, aburesc, verb IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1)....
Cum se pronunță: aburire
ABURIRE, aburiri, substantiv feminin Acțiunea de a (se) aburi şi rezultatul ei. Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acţiunea...
Cum se pronunță: abureală
ABUREALĂ, abureli, substantiv feminin 1. Aburi condensaţi în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. –...
Cum se pronunță: a aburca
ABURCA, aburc, verb I. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui căţărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. Sursa: DEX ’09...
Cum se pronunță: sulfuric
SULFURIC, sulfurică (sulfurici, sulfurice) 1) Care ține de sulf; propriu sulfului. 2) Care este combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid ~ acid anorganic, incolor,...
Cum se pronunță: strop
STROP ~i substantiv masculine, 1) Părticică de apă sau de alt lichid, care, despărțindu-se dintr-o cantitate mai mare, ia de obicei formă sferică; picătură....
Cum se pronunță: striat
STRIAT ~tă (~ți, ~te) vb. A STRIA. ◊ Mușchi ~ți mușchi alcătuiți din fibre lungi. Din fr. strié. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strié....
Cum se pronunță: strâmtoare
STRÂMTOARE ~ori substantiv feminin, 1) Trecătoare îngustă în munți (pe unde se poate trece pe jos); strungă. 2) Spațiu restrâns; îngustime. 3) Fâșie...
Cum se pronunță: strâmt
STRÂMT ~tă (~ți, ~te) 1) adj., Care are o lățime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) lat; îngust. Punte ~tă. 2) Care are o lărgime mai...
Cum se pronunță: strâmbătură
STRÂMBĂTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Contractare (voită sau involuntară) care strâmbă fața; grimasă. 2) fig. Cuvânt sau gest care imită în batjocură...
