S

STABULAȚIE substantiv feminin, Întreținere și hrănire a vitelor fără ieșire din grajd (în vederea obținerii unor indici sporiți). [G.-D. stabulației; Sil. -ți-e]. Din fr. stabulation. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabulation. (sursa DEX ’09)

STABILIZATOR III ~i substantiv masculin, Substanță chimică care poate stabiliza altă substanță. Din fr. stabilisateur. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabilisateur. (sursa DEX ’09)

STABILIZATOR II ~oare n. 1) Aparat care menține constantă tensiunea electrică de alimentare, indiferent de variațiile tensiunii din rețea. 2) Parte imobilă la un aparat de zbor menită să-i asigure stabilitatea în atmosferă. 3) Dispozitiv care împiedică oscilațiile prea mari ale unui vehicul de apă. Din fr. stabilisateur. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabilisateur. […]

STABILIZATOR I ~oare (~ori, ~oare) adj., Care stabilizează; care face stabil. /<fr. stabilisateur. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabilisateur. (sursa DEX ’09)

STABILIZANT ~ți substantiv masculin, 1) Substanță (clei, amidon etc.) care, fiind adăugată unei soluții, mărește stabilitatea acesteia. 2) Substanță care are proprietatea de a asigura stabilitatea materialelor explozive în timpul păstrării lor. Din fr. stabilisant. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stabilisant. (sursa DEX ’09)

STABILITATE substantiv feminin, 1) Caracter stabil; fixitate. 2) Proprietate a unui corp, a unui sistem de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. [G.-D. stabilității]. Din lat. stabilitas, ~atis, fr. stabilité. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină stabilitas. (sursa DEX ’09)

STABIL ~ă (~i, ~e) 1) adj., Care rămâne în aceeași stare; bine așezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se menține la același nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuiește permanent în același loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. Din lat. stabilis, it. Stabile. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină stabilis. (sursa […]

ST interj. (se folosește pentru a cere ca cineva să tacă, să nu facă zgomot sau să nu divulge un secret). Onomat. Etimologie: Onomatopee. (sursa DEX ’09)

SPUZEALĂ ~eli substantiv feminin, pop. Apariție de pete roșii, bubulițe sau bășicuțe pe piele sau pe mucoase în cazul unor boli sau intoxicații; erupție. Din lat. spudia + suf. ~eală. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spudia. (sursa DEX ’09)

SPUZĂ ~e substantiv feminin, 1) Cenușă fierbinte, alburie și fină, care se formează pe suprafața jăraticului, acoperindu-l. 2) pop. Grup de bubulițe ce apar pe buze sau în jurul gurii. 3) fig. Cantitate mare de elemente, adunate la un loc. ◊ Câtă pulbere și ~ mulțime mare. [G.-D. spuzei]. Din lat. spudia. Etimologie: Cuvânt provenit […]