SCOR, scoruri, substantiv neutru, Rezultat, exprimat în puncte câștigate și pierdute într-o competiție sportivă, care reflectă raportul de forțe dintre doi concurenți sau două echipe. Din fr., engl. score. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză score. (DEX ’09).
S
Cum se pronunță: scopit
SCOPIT, scopiți, adj., substantiv masculine, 1) pop. Bărbat castrat. 2) Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supuneau castrării. Din sl. skopiti. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă skopiti. (DEX ’09).
Cum se pronunță: scoțian
SCOȚIAN, ~ană ( ~eni, ~ene), substantiv feminin și masculin, Persoană care face parte din populația de bază a Scoției sau este originară din Scoția. Scoția n. pr. + suf. ~an Etimologie: Cuvânt provenit din nume propriu Scoția. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scotă
SCOTĂ ~e, substantiv feminin, care înseamnă Parâmă folosită pentru fixarea colțului inferior al unei pânze de corabie. Din it. scotta. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană scotta. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scorușă
SCORUȘĂ,~e, substantiv feminin, Fruct al scorușului. Din bulg. skoruša. Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară skoruša. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scoruș
SCORUȘ, ~i, substantiv masculin, Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. Din bulg. skoruša. Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară skoruša. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scorțos
SCORȚOS, ~oasă (~oși, ~oase), adj., 1) Care are aspect de scoarță; asemănător cu scoarța. Pânză ~oasă. Piele ~oasă. 2) Care are scoarță groasă. Arbore ~.Din lb. latină scortea + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scortea. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scorțișor
SCORȚIȘOR, ~i, substantiv masculine, Specie de arbori exotici, cu scoarță aromatică, care este folosită drept condiment. Din scorțișoară (lb. latină scortea + suf. ~ișoară). Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scortea. (DEX ’09
Cum se pronunță: scorțișoară
SCORȚIȘOARĂ, ~e , substantiv feminin, (diminutiv de la scoarță) Scoarța măcinată a unor copaci exotici, care are o aromă plăcută, și este folosită în alimentație (drept condiment) și în medicină. [G.-D. scorțișoarei]. Din lb. latină scortea + suf. ~ișoară. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scortea. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scorțărel
SCORȚĂREL, ~i, substantiv masculin, (diminutiv de la scorțar) Pasăre migratoare, de talie mică, de culoare cenușie, cu pete albe, cu cioc lung, ascuțit și încovoiat, care își face cuibul în scorburi și se hrănește cu insecte și larve de sub scoarța copacilor. Din lb lat. scortea + suf. ~el. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină […]
