VORNICIE, substantiv feminin 1. Funcţie de vornic; 2. Durata acestei funcţii; 3. Sediu unde îşi exercita vornicul funcţia. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vornic + suf. -ie (DEX ’09).
V
Cum se pronunță: vornicel
VORNICEL, vornicei, substantiv masculin 1. (în Moldova şi în Muntenia medivală; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de rang inferior vornicului, însărcinat cu treburi judecătoreşti în judeţe şi sate; 2. (pop.) Flăcău care pofteşte şi cinsteşte oaspeţii la nunţile ţărăneşti. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vornic + suf. -el (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorniceasă
VORNICEASĂ, vornicese, substantiv feminin: (înv.) Soţie a vornicului. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vornic + suf. -easă (DEX ’09).
Cum se pronunță: vornic
VORNIC, vornici, substantiv masculin 1. (în Moldova şi în Muntenia medievală) Mare dregător al curţii domneşti având misiunea de a conduce treburile interne şi cele gospodăreşti; 2. Primar al unui sat sau oraş. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: dvorinicu (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbitor III
VORBITOR, vorbitoare, substantiv neutru: Sală specială pentru întrevederi şi convorbiri; parloar. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vorbi + suf. -tor (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbitor II
VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, substantiv masculin și feminin 1. Persoană care are darul de a vorbi frumos şi liber în public; orator; 2. Persoană care povesteşte sau întreţine o conversaţie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vorbi + suf. -tor (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbitor I
VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, adjectiv 1. Care vorbeşte; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător; 2. (rar) Care constituie o dovadă serioasă; care vorbeşte de la sine; semnificativ; elocvent; grăitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vorbi + suf. -tor (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbit II
VORBIT, substantiv neutru: Vorbire. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbit I
VORBIT, -Ă, vorbiți, -te, adjectiv: Care se realizează prin vorbire; oral. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).
Cum se pronunță: vorbire
VORBIRE, vorbiri, substantiv feminin 1. Proces de transmitere a informaţiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi; 2. Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical şi gramatical; limbă; limbaj. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).
