V

A VOI, voiesc, verb 1. A avea dorinţa; a vrea; a dori; 2. A fi de acord; a accepta; a consimţi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: volere (DEX ’09).

A VOCIFERA, vociferez, verb: A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a striga. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vociférer (DEX ’09).

A VOCALIZA, vocalizez, verb 1. A cânta fără cuvinte, executa vocalize; 2. A face să se vocalizeze; 3. (refl.) (despre consoane) A deveni vocală; a căpăta valoare de vocală. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vocaliser; limba italiană: vocalizzare (DEX ’09).

VOALURĂ, voaluri, substantiv feminin 1. Totalitate a velelor de pe o corabie; velatură; 2. Curbura paraşutei la deschiderea acesteia, care permite căderea lină a paraşutistului. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voilure (DEX ’09).

VOALETĂ, voalete, substantiv feminin: Voal mic cu care se garnisesc pălăriile femeieşti (acoperind parţial sau toată faţa). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voilette (DEX ’09).

VOAL, voaluri, substantiv neutru 1. Ţesătură foarte fină şi transparentă din bumbac, mătase sau fibre sintetice, folosită la confecţionarea obiectelor vestimentare femeieşti; 2. (la plural) Varietăţi ale acestei ţesături; 3. Bucată din această ţesătură folosită de femei pentru a-şi acoperi faţa sau capul. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: voile (DEX ’09).

VLĂSTAR, vlăstare, substantiv neutru 1. Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiţă; lăstar; 2. (fig.) Descendent al unei familii; urmaş. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: vlastári (DEX ’09).

VLĂJGAN, –ANĂ/ –ANCĂ, vlăjgani, –ane/ –ance, substantiv masculin și feminin: Tânăr înalt, spătos şi zdravăn. Sursa: DEX ’09 Sursă: lungan (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba sârbă: vlăžan (DEX ’09).

VLĂGUITOR, -OARE, vlăguitori, -oare, substantiv masculin și feminin: Persoană specializată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vlăgui + suf. -tor (DEX ’09).

VLĂGUITOR, -OARE, vlăguitori, -oare, adjectiv: Care vlăguieşte; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vlăgui + suf. -tor (DEX ’09).