Articles Tagged: cum se pronunta

RĂȘINĂ, rășini, substantiv feminin: Substanţă amorfă vâscoasă şi inflamabilă, secretată de unele plante conifere sau obţinută pe cale sintetică, având diverse întrebuinţări (în prepararea lacurilor, cleiurilor, la obţinerea maselor plastice, ca adeziv etc.). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: resina (DEX ’09).

RĂȘCHITOR, rășchitoare, substantiv neutru: Unealtă pe care se deapănă firele textile de pe fus sau de pe ghem, pentru a le face scul. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (reg.) râșchi, depănătoare, vârtelniță (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a răschia + suf. -tor (DEX ’09).

A SE RĂȚOI, mă rățoiesc, verb: (fam.) A se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând şi dându-şi importanţă; a se strofoli. Sursa: DEX ’09 Sinonime: răcni, răsti, striga, țipa, urla, zbiera (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: din rățoi (DEX ’09).

A (SE) RĂTĂCI, (mă) rătăcesc, verb 1. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află; 2. Colinda, hoinări, pribegi, vagabonda; 3. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; 4. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. […]

RĂTĂCIRE, rătăciri, substantiv feminin 1. v. a (se) rătăci; 2. (fig.) Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greşită; greşeală; eroare; 3. (pop.) Stare a unei persoane demente; nebunie; demenţă. Sursa: DEX ’09 Sinonime: hoinăreală, (fig.) întunecare, orbire, abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, […]

RĂTĂCIT, -Ă, rătăciți, -te, adjectiv 1. v. a (se) rătăci; 2. fig. (despre ochi, privire etc.) Care este aţintit în gol; care vădeşte absenţă, dezorientare. Sursa: DEX ’09 Sinonime: răzlețit, răzleț, (fig.) întunecat, tulburat, eronat, fals, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: v. a (se) rătăci (DEX ’09).

RĂTĂCITOR, -OARE, rătăcitori, -oare, adjectiv: (fig.) Care rătăceşte. Sursa: DEX ’09 Sinonime: hoinar (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a (se) rătăci + suf. -tor (DEX ’09).

A (SE) RĂSUCI, (mă) răsucesc, verb 1. (aţe, frânghii sârme etc.) A învârti în jurul lui însuşi sau în jurul unui obiect; a suci de mai multe ori; 2. (corpul sau părţi ale corpului) A suci brusc într-o parte; a întoarce; 3. A se întoarce brusc într-o parte cu tot corpul; 4. (rar) A-şi schimba […]

RĂSUCIRE, răsuciri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. Sursa: DEX ’09 Sinonime: învârtire, învârtit, răsuceală, răsucit, răsucitură, suceală, sucire, sucit, sucitură, torsiune, (rar) torsionare, încolăcire, întoarcere, întors, rotație (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: v. […]

RĂSUCITOR, răsucitoare, substantiv neutru: Unealtă folosită pentru efectuarea unor operaţii de răsucire. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a rasuci + suf. -tor (DEX ’09).