Cum se pronunță: rectificator

RECTIFICATOR, -OARE, rectificatori, -oare, I. adjectiv 1. Care rectifică; 2. Care conţine o rectificare; II. substantiv masculin și feminin: Muncitor specializat în operaţii de rectificare. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a rectifica + suf. -tor (DEX ’09).

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: rectificare

RECTIFICARE, rectificări, substantiv feminin 1. v. a rectifica; 2. Notă scurtă într-o publicaţie periodică, prin care se rectifică ceva publicat anterior. Sursa: DEX ’09 Sinonime: corectare, corijare, îmbunătățire, îndreptare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: v. a rectifica (DEX ’09).

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: recrut

RECRUT, recruți, substantiv masculin 1. Tânăr încadrat de curând într-o unitate militară; 2. (fig.) Persoană atrasă de curând într-o activitate; începător; novice; debutant. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba germană: Rekrut; limba rusă: rekrut; limba maghiară: regruta (DEX ’09).

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: recrudescență

  RECRUDESCENȚĂ, recrudescențe, substantiv feminin 1. Reintensificare a unei boli după o perioadă de stare latentă; revenire a bolii într-o formă mai acută; 2. Înviorare a unei activităţi după o perioadă de stagnare. Sursa: DEX ’09 Sinonime: agravare, înrăutățire (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: recrudescence (DEX ’09).

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: recrudescent

RECRUDESCENT, -Ă, recrudescenți, -te, adjectiv: (despre boli, epidemii, stări etc.) Care ţine de recrudescenţă; propriu recrudescenţei. Sursa: DEX ’09 Sinonime: agravat, înrăutățit (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: recrudescent (DEX ’09).

Vezi cum se pronunță →