Articles Tagged: cum se pronunta

RĂSUNET, răsunete, substantiv neutru 1. Sunet auzit la distanţă şi prelungit prin ecou; 2. (pop.) Proprietate a unor spaţii închise de a intensifica şi de a prelungi sunetele; rezonanţă; 3. (fig.) Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanţă. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet, vâlvă (Sursă: Sinonime 2002). […]

RĂSTURNIȘ, răsturnișuri, substantiv neutru: (rar) Pantă abruptă a unei înălţimi (munte sau deal); versant prăvăliş; pripor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a se răsturna + suf. -iş (DEX ’09).

RĂSTURNĂTOR, răsturnătoare, substantiv neutru: Dispozitiv folosit la efectuarea unor operaţii de răsturnare în diferite procese industriale. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a se răsturna + suf. -ător (DEX ’09).

RĂSTURNĂTOARE, răsturnători, substantiv feminin: Parte a plugului, care răstoarnă brazdele; cormană. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a se răstura + suf. -ătoare (DEX ’09).

RĂȘINĂ, rășini, substantiv feminin: Substanţă amorfă vâscoasă şi inflamabilă, secretată de unele plante conifere sau obţinută pe cale sintetică, având diverse întrebuinţări (în prepararea lacurilor, cleiurilor, la obţinerea maselor plastice, ca adeziv etc.). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: resina (DEX ’09).

RĂȘCHITOR, rășchitoare, substantiv neutru: Unealtă pe care se deapănă firele textile de pe fus sau de pe ghem, pentru a le face scul. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (reg.) râșchi, depănătoare, vârtelniță (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a răschia + suf. -tor (DEX ’09).

A SE RĂȚOI, mă rățoiesc, verb: (fam.) A se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând şi dându-şi importanţă; a se strofoli. Sursa: DEX ’09 Sinonime: răcni, răsti, striga, țipa, urla, zbiera (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: din rățoi (DEX ’09).

A (SE) RĂTĂCI, (mă) rătăcesc, verb 1. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află; 2. Colinda, hoinări, pribegi, vagabonda; 3. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; 4. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. […]

RĂTĂCIRE, rătăciri, substantiv feminin 1. v. a (se) rătăci; 2. (fig.) Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greşită; greşeală; eroare; 3. (pop.) Stare a unei persoane demente; nebunie; demenţă. Sursa: DEX ’09 Sinonime: hoinăreală, (fig.) întunecare, orbire, abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, […]

RĂTĂCIT, -Ă, rătăciți, -te, adjectiv 1. v. a (se) rătăci; 2. fig. (despre ochi, privire etc.) Care este aţintit în gol; care vădeşte absenţă, dezorientare. Sursa: DEX ’09 Sinonime: răzlețit, răzleț, (fig.) întunecat, tulburat, eronat, fals, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: v. a (se) rătăci (DEX ’09).