Articles Tagged: cum se pronunta

VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, adjectiv 1. Care vorbeşte; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător; 2. (rar) Care constituie o dovadă serioasă; care vorbeşte de la sine; semnificativ; elocvent; grăitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vorbi + suf. -tor (DEX ’09).

VORBIT, substantiv neutru: Vorbire. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).

VORBIT, -Ă, vorbiți, -te, adjectiv: Care se realizează prin vorbire; oral. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).

VORBIRE, vorbiri, substantiv feminin 1. Proces de transmitere a informaţiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi; 2. Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical şi gramatical; limbă; limbaj. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vorbi (DEX ’09).

VORBĂRIE, substantiv feminin: Vorbă multă, discuţie fără rost; pălăvrăgeală; trăncăneală. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vorbă + suf. -ărie (DEX ’09).

VORBĂREȚ, -EAȚĂ, vorbăreți, –ețe, adjectiv: Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vorbi + suf. -ăreţ (DEX ’09).

VORBĂ, vorbe, substantiv feminin 1. Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt; 2. Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. Sursa: DEX ’09 Sinonime: cuvânt, afirmație, vorbire, (înv.) rost (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: dvoriba (DEX ’09).

A VORNICI, vornicesc, verb: (înv.) A fi vornic. Sursa: DEX ’09 Etimologie: din vornic (DEX ’09).

A VORBI, vorbesc, verb 1. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grăi; 2. A se adresa cuiva; 3. A poseda o anumită limbă; 4. (refl.) A cădea la învoială; a se înţelege. Sursa: DEX ’09 Etimologie: din vorbă (DEX ’09).

VORACITATE, substantiv feminin 1. Caracter vorace; 2. Lăcomie extremă (în bani); sete de câştig. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: veracitas, -atis; limba italiană: voracita; limba franceză: voracité (DEX ’09).