ȚUȘPAIS, ȚUȘPAISURI. Substantiv neutru

În Banat, așa i se spune mâncării de legume, scăzută.

Este una dintre cele mai răspândite forme regionale din această zonă. În funcție de loc, se întâlneşte și varianta ciușpais, ciuşpaisuri.

Etimologia cuvântului trimite la germanul Zuspeise, care înseamnă garnitură sau mâncare adăugată.

Țușpaisul este, pentru bănățeni, mâncarea de legume scăldată în sos alb, cu aromă ușoară de usturoi și, de cele mai multe ori, îmbăiată în mărar proaspăt. Aproape orice legumă poate ajunge țușpais în Banat, fie că vorbim despre cartofi, dovlecei, gulii sau conopidă. Este unul dintre puținele feluri de mâncare în care bănățenii renunță la boiaua care nu lipsește aproape niciodată de pe masă. Cu aroma dulceagă de lapte și cu puțină iuțeală de la usturoi, țușpaisul de dovlecel este, cu siguranță, vedeta verii.

Cuvântul este inclus în „Harta sonoră a Banatului” din cadrul proiectului FR.ON.TEM – Monografie digitală: Hrană, Cultură, Comunități – Banatul este fruntea!, derulat de Cronicari Digitali şi Asociatia Human Made Art,  prin platforma Amintiri Gustoase, co-finanţat de AFCN, cu sprijinul Asociaţiei AUDIODEXA.

Autori