EPITAF, epitafuri, substantiv neutru 1. Inscripţie funerară făcută pe placa de la mormântul cuiva; 2. Poezie scrisă cu prilejul morţii cuiva; 3. (bis.) Bucată de stofă, pe care este reprezentată imaginea lui Isus Hristos mort; aer. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: epitaphion; limba franceză: épitaphe (DEX ’09).
E
Cum se pronunță: epiteliu
EPITELIU, epitelii, substantiv neutru: Ţesut care formează învelişul extern al corpului sau al cavităţilor sale interne. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: épithelium; limba latină: epithelium (DEX ’09).
Cum se pronunță: epitet
EPITET, epitete, substantiv neutru 1. Cuvânt lămuritor cu funcţie expresivă, care determină un substantiv sau un verb; 2. Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (lit.) calificativ (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: épithete; limba latină: epitheton (DEX ’09).
Cum se pronunță: epitrop
EPITROP, epitropi, substantiv masculin 1. Persoană care tutelează pe cineva; om care are grijă de o persoană incapabilă de a acţiona independent (minor, bătrân ş. a.) şi administrează bunurile ei materiale; tutore; 2. (înv.) Administrator al unor bunuri, mai ales bisericeşti. Sursa: DEX ’09 Sinonime: tutore, efor (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba […]
Cum se pronunță: epiu
EPIU, epiuri, substantiv neutru: Dig de piatră sau de nuiele construit împotriva eroziunii. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: épi (DEX ’09).
Cum se pronunță: epizootie
EPIZOOTIE, epizootii, substantiv feminin: Răspândire în masă şi pe teritorii mari a unei boli contagioase la animale. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (med. vet.) molimă (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: épizootie (DEX ’09).
Cum se pronunță: epizootologie
EPIZOOTOLOGIE, substantiv feminin: Ramură a medicinei veterinare, care se ocupă cu studiul epidemiilor la animale. Sursa: DEX ’09 Etimologie: epizootie + -logie (DEX ’09).
Cum se pronunță: epocă
EPOCĂ, epoci, substantiv feminin 1. Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; eră; 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Sursa: DEX ’09 Sinonime: perioadă, eră, ani, eon (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit […]
Cum se pronunță: epocal
EPOCAL, -Ă, epocali, -e, adjectiv 1. Care ţine de o epocă; care constituie o epocă; 2. Care este de importanţă deosebită; cu rezonanţă mare. Sursa: DEX ’09 Sinonime: memorabil (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: epocă + suf. -al (DEX ’09).
Cum se pronunță: epolet
EPOLET, epoleți, substantiv masculin: Fâşie de stofă prinsă pe umerii uniformelor militare, pe care se indică gradul şi genul de arme. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (mil.) (înv.) spalet (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: épaulette (DEX ’09).
