VIADUCT, viaducte, substantiv neutru: Pod aerian lung, susţinut de arcuri de beton, care asigură continuitatea unei căi de comunicaţie peste o vale adâncă sau deasupra unei alte căi de comunicaţie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba germană: Viadukt; limba franceză: viaduc (DEX ’09).
V
Cum se pronunță: veziculos
VEZICULOS, -OASĂ, veziculoși, -oase, adjectiv: Care ţine de veziculă; propriu veziculei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vesiculeux; limba latină: vesiculosus (DEX ’09).
Cum se pronunță: veziculă
VEZICULĂ, vezicule, substantiv feminin: Sac membranos având diferite funcţii în organism. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vésicule (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezicular
VEZICULAR, -Ă, veziculari, -e, adjectiv: Care este în formă de veziculă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vesiculaire (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezică
VEZICĂ, vezici, substantiv feminin: Organ cavitar membranos, în care se înmagazinează lichide secretate de organism (pentru a fi evacuate). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: vesica (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezicator II
VEZICATOR, vezicatoare, substantiv neutru: Medicament care provoacă apariţia unor vezicule pe piele. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vésicatoire (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezicator I
VEZICATOR, -OARE, vezicatori, -oare, adjectiv: Vezicant. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vésicatoire (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezicant
VEZICANT, -Ă, vezicanți, -te, adjectiv: Care provoa-că băşicarea pielii; cu proprietatea de a băşica pielea. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vésicant (DEX ’09).
Cum se pronunță: vezical
VEZICAL, -Ă, vezicali, -le, adjectiv 1. Care ţine de vezică; propriu pentru vezică; 2. Care se află în vezică sau în regiunea ei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vésical (DEX ’09).
Cum se pronunță: vexație
VEXAȚIE, vexații, substantiv feminin: (livr.) Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputaţia cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: vexatio, -onis; limba franceză: vexation (DEX ’09).
