VILOS, -OASĂ, viloși, -oase, adjectiv: (despre unele insecte, plante) Care are vilozităţi; cu vilozităţi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: villeux; limba latină: villosus (DEX ’09).
V
Cum se pronunță: vilegiaturist
VILEGIATURIST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, substantiv masculin și feminin: Persoană aflată în vilegiatură. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vilegiatură + suf. -ist (DEX ’09).
Cum se pronunță: vilegiatură
VILEGIATURĂ, vilegiaturi, substantiv feminin: Petrecere a unei perioade de timp, mai ales a vacanţelor (de vară), în afara oraşului (la ţară sau într-o staţiune balneară). Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: villégiature (DEX ’09).
Cum se pronunță: vileag
VILEAG, substantiv neutru: (înv., pop.) 1. Număr mare de oameni în dezordine; mulţime; gloată; 2. A da (sau a scoate) în vileag = a face cunoscut în public; a scoate la iveală; a da pe faţă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba maghiară: világ (DEX ’09).
Cum se pronunță: vilbrochen
VILBROCHEN, vilbrochene, substantiv neutru: (tehn.) Arbore articulat de una sau mai multe biele, care permite transformarea mişcării de rotaţie în mişcare rectilinie a unor pistoane şi invers; arbore cotit. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vilebrequin (DEX ’09).
Cum se pronunță: vilă
VILĂ, vile, substantiv feminin: Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara oraşului sau într-o staţiune balneoclimatică. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză, limba latină: villa (DEX ’09).
Cum se pronunță: vilaiet
VILAIET, vilaiete, substantiv neutru: Unitate administrativă în Turcia. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba turcă: vilayet (DEX ’09).
Cum se pronunță: vil
VIL, -Ă, vili, -e, adjectiv: (înv.) Care vădeşte lipsă de demnitate şi de loialitate; în stare să inspire dispreţ; josnic. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vil; limba latină: vilis (DEX ’09).
Cum se pronunță: viking
VIKING, vikingi, substantiv masculin (ist.) 1. (la plural) Populaţie nomadă care a locuit în nordul Europei în sec. VIII–XII, întreprinzând expediţii în Europa şi America de Nord; 2. Persoană care făcea parte din această populaţie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: Viking (DEX ’09).
Cum se pronunță: vijelios
VEIJELIOS, -OASĂ, vijelioși, -oase, adjectiv 1. Care se caracterizează prin prezenţa vijeliei; cu vijelie; 2. (despre ape) Care curge cu vijelie; 3. (fig.) Care manifestă vervă în vorbe şi în fapte. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vijelie + suf. -os (DEX ’09).
