ȚIST, interjecție – (se folosește pentru a impune cuiva tăcere). Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt onomatopeic
Ț
Cum se pronunță: țipenie
ȚIPENIE, substantiv feminin – : (Nici) ~ de om. Absolut nimeni. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt format din “a țipa” + sufixul “~enie”
Cum se pronunță: a ține
A ȚINE, țin, verb – 1. tranz. I. 1. (obiecte sau ființe) A apuca (cu mâna, cu dinții etc.) nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2. (obiecte sau ființe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. * A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva). Sursă: […]
Cum se pronunță: țiplă
ȚIPLĂ, țiple, substantiv feminin înv. – Membrană subțire și transparentă, obținută din bășica sau intestinele unor animale, care avea diferite întrebuințări (înlocuia geamul la ferestre, servea la închiderea ermetică a borcanelor etc.). *A se ține într-o ~ (a se ține foarte slab). Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt provenit din limba neogreacă “tsípa” și din limba […]
Cum se pronunță: țipirig
ȚIPIRIG, substantiv neutru pop. – Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt cu origine necunoscută
Cum se pronunță: țipător
ȚIPĂTOR, țipătoare (~ori, ~oare), adjectiv – 1. (despre voce) Care are o sonoritate puternică și neplăcută; ascuțit și intens în același timp; strident. 2. fig. (despre culori) Care are o nuanță prea vie; bătător la ochi; aprins; strident. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt format din “a țipa” + sufixul “~tor”
Cum se pronunță: țipătoare
ȚIPĂTOARE, țipători, substantiv feminin – rar Fluier folosit de vânători pentru a imita glasul păsărilor și al animalelor, ademenindu-le. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt compus din “a țipa” + sufixul “~ătoare”
Cum se pronunță: țipăt
ȚIPĂT, țipete, substantiv neutru – Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuțit. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt format din “a țipa” + sufixul “~ăt”
Cum se pronunță: țipar
ȚIPAR, țipari, substantiv masculin – Pește dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți; chișcar. ~ de mare. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt cu origine necunoscută
Cum se pronunță: ținutaș
ȚINUTAȘ, ținutașă (~i, ~e), substantiv masculin și feminin – înv. Persoană care locuiește într-un ținut. Sursă: DEX ’09 Etimologie: cuvânt format din “ținut” + sufixul “~aș”
